
Anunţ lansarea apel de selecție Masura 3/3A
Dezvoltarea de structuri asociative în agricultură
Numărul de referinţă al sesiunii/cererii de proiecte: Sesiunea 1/2017 Masura 3/3A
Asociaţia Grup de Acţiune Locală ”Colinele Tutovei” anunţă deschiderea sesiunii pentru depunerea cererilor de proiecte M 3/3A – “Dezvoltarea de structuri asociative în agricultură” în cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală GAL “Colinele Tutovei”. Perioada de depunere a proiectelor 14 Iulie – 14 August 2017 de luni până vineri, în intervalul orar 09.00-15.00.
La întocmirea anunțului pentru deschiderea apelului de selecție au fost respectate prevederile Ghidului de implementare sM 19.2 versiunea 01.
1. Data lansării Apelului de Selecţie: 14.07.2017
2. Măsura lansată prin apelul de selecție: 1/2017 Masura 3/3A
3. Categoriile de beneficiari eligibili:
- Fermierii, cu excepția persoanelor fizice neautorizate de pe teritoriul GAL, înregistrați în registrul agricol al primăriilor comunei de
reședință, care doresc să înființeze o cooperativă; - Fermierii, cu excepția persoanelor fizice neautorizate de pe teritoriul GAL, înregistrați în registrul agricol al primăriilor comunei de
reședință, care doresc să înființeze o cooperativă și care se angajează să depună proiect pe una din măsurile M1/2A sau M2/2B din
SDL; - Cooperativă agricolă (înfiinţată în baza Legii nr. 566/ 2004, art.6, lit.e) cu modificările și completările ulterioare) de pe teritoriul GAL,
iar investiţiile realizate să deservească interesele propriilor membri; - Societate cooperativă agricolă (înfiinţată în baza Legii nr. 1/ 2005 cu modificările și completările ulterioare, iar investiţiile realizate să
deservească interesele propriilor membri) de pe teritoriul GAL;
4. Data limită de depunere a proiectelor: Sesiunea este deschisă în perioada 14.07.2017 – 14.08.2017. Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă acestei măsuri este 14.08.2017, ora 15:00.
5. Locul şi intervalul orar în care se pot depune proiectele: Depunerea proiectelor pentru Măsura 3/3A din teritoriul GAL “Colinele
Tutovei” se va face la sediul din localitatea Săuceşti, Comun Săuceşti, strada Orhideelor, nr. 1, Judeţul Bacău, în intervalul orar 09:00-
15:00.
6. Fondul disponibil alocat in aceasta sesiune este de 50.000 euro:
a. Intensitatea sprijinului va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele ce nu genereaza profit si nu va depasi:
- Faza I -minim 5000 euro și max. 10.000 de euro.
- Faza II -minim 5000 euro și max. 40.000 de euro
b. Suma minima nerambursabile alocata pe M3/3A care poate fi acordata pentru finantarea unui proiect in cadrul sesiunii 1/2017 este
de 5.000 euro
7. Informațiile detaliate privind accesarea și derularea măsurii sunt cuprinse în Ghidul Solicitantului elaborat de GAL pentru măsura 3/3A, sunt disponibile la sediul asociației din loclitatea Săucești, str. Orhideelor, nr. 1, jud. Bacău și pe site-ul www.galcolineletutovei.ro/Masuri SDL/Masura 3/3A
8. Date de contact şi informaţii: Sat Săuceşti, Comuna Săuceşti, strada Orhideelor Nr.1, Judeţul Bacău.
Site: www.galcolineletutovei.ro, email: galcolineletutovei@galcolineletutovei.ro, telefon: 0745345518 si 0740836126




























