Acasă Actualitate Acum avem zboruri, dar nu mai avem… pasageri!

Acum avem zboruri, dar nu mai avem… pasageri!

0

Trei rute introduse anul acesta de DAN Air în lista destinațiilor disponibile de pe Aeroportul Bacău au fost oprite temporar de companie. Motivul îl constituie lipsa pasagerilor, deși este vorba despre orașe din Italia și Spania, la mare căutare printre băcăuani.

Astfel, zborurile din lunile octombrie și noiembrie pentru rutele Bacău – Madrid, Bacău – Bergamo și Bacău – Bologna au fost întrerupte temporar, conducerea companiei susținând că vor fi reluate în decembrie.

“Operarea pentru destinațiile Madrid, Bologna și Bergamo este oprită temporar în perioada octombrie – decembrie, iar această decizie a fost luată în strânsă legătură cu cererea pentru aceste rute, care a scăzut simțitor, odată cu ieșirea din sezonul estival. Ce trebuie să înțelegem este faptul că profilul de pasageri care călătoresc pe aeroportul din Bacău este diferit de cei care zboară de pe alte aeroporturi din țară, cei mai mulți călătoresc în lunile de vară și în perioada sărbătorilor. Astfel, există niște diferențe dramatice în ceea ce privește cererea de zboruri pe anumite rute, cum sunt și cele mai sus menționate, între vârful de sezon și perioadele de după. În unele cazuri, de la un grad de încărcare de 80% ajungem, în low season, la mai puțin de 40%, astfel că ajustarea operațională este inevitabilă. Dorința companiei DAN AIR este să păstreze neîntrerupte zborurile către destinațiile incluse în program, însă cererea pentru aceste servicii este un factor extrem de important. Zborurile spre aceste rute se vor relua la începutul lunii decembrie”, a declarat Matt Ian DAVID, CEO-ul companiei DAN AIR.